Biserica Sfântul Visarion - Nouă
Biserica Sfântul Visarion este situată în Piaţa Romană din Bucureşti şi a fost construită între anii 1910–1913 de către enoriaşa Elena Eraclide, născută Stârcea, în timpul arhipăstoriei Mitropolitului Primat D.D. Conon Arămescu Donici. Pisania bisericii certifică aceste date: "+ ACEASTA SFANTA SI DUMNEZEIASCA BISERICA INTRU CINSTEA SI LAUDA SF. IER. VISARION SI A SF. IMPARATI, CEI INTOCMAI CU APOSTOLI, CONSTANTIN SI ELENA, RIDICATU-S-A DIN TEMELIE, IMPODOBITU-S-A PE DINAUNTRU SI PE DINAFARA, DE PREA CRESTINA DOAMNA ELENA ERACLIDE, NASCUTA STIRCEA SPRE POMENIRE DEAPURURI A SA SI A TOT BUN SI BLAGOCESTIV NEAMULUI SAU, SUPT OBLADUIREA INTELEPTULUI NOSTRU REGE CAROL I SI ARHIPASTORIEA I. P. S. D. D. Dr. CONON, PRIMAT AL ROMANIEI ANUL 1913. "
Piatra fundamentală s-a pus la 20 iunie 1910 de către fostul Mitropolit Primat D.D. Atanasie Mironescu iar sfinţirea s-a făcut la 14 octombrie 1913, ziua Cuvioasei Parascheva, de către Arhiereul Valerian Rîmniceanu, fratele Episcopului şi marelui cărturar Melchisedec Ştefănescu.
Această biserică a fost construită după planurile arhitectului Ernest Doneaud, arhitect şef al capitalei, cel care a proiectat clădirea C.E.C.- ului din Bucureşti şi Cazinoul din Constanţa. Planul bisericii în suprafaţă de 230 m.p. este în formă de cruce treflată, iar arhitectura este o combinaţie a stilului bizantin şi moldovenesc cu o turlă mare Pantocrator şi două turle mai mici laterale cu scări de acces.
Pridvorul este deschis, în plan de formă ovală, cu trei arce supraînălţate sprijinite pe patru coloane din piatră de Vraţa (Bulgaria) cu capiteluri şi baze înflorate ridicate pe piedestale înalte la baza cărora se află scările de la intrare. Portalul de intrare, realizat din piatră, are un chenar ornamental având pisania la partea superioară şi un panou semirotund cu o icoană în mozaic reprezentând-o pe Sfânta Fecioară Maria cu Pruncul. Pentru realizarea construcţiei au fost folosite ca materiale principale cărămida – zidărie aparentă parţial tencuită în panouri alternative, piatra, lemnul şi tabla de aramă pentru învelitoare. În exterior sub cornişe, deasupra pridvorului, există un registru de 11 ocniţe pictate cu icoanele Sfinţilor Apostoli şi una în mijloc cu icoana Sfântul Visarion. De asemenea, la baza ocniţelor există un brâu simplu iar în exterior, de o parte şi de alta a pridvorului, se găsesc câte două contraforturi.
Pictura în ulei, atât cea murală cât şi cea a icoanelor de pe catapeteasmă a fost executată de pictorul Constantin Gheorghiu, profesor la Școala de Belle-Arte din Bucureşti. În tabloul ctitorilor de pe peretele de apus sunt reprezentaţi: Mitropolitul primat Conon Arămescu Donici, Elena Eraclide, Constantin Eraclide şi Regele Carol I.
În biserică, în partea dreaptă de la intrare se află mormântul ctitorului, Elena Eraclide, născută în anul 1836 și trecută la Domnul în aprilie 1922 și al Eroului Căpitan Aviator, Judecătorul Alexandru Stârcea, trecut la Domnul la data de 3 septembrie 1942. Ambii defuncți fac parte dintr-o familie binecredincioasă nobilă, cu rădăcini încă din anul 1560, despre care însuși Alexandru Lăpușneanu dă mărturie, enumerând șase membrii ai familiei Stârcea, care aveau funcții alese, de conducerei. Aceste două locuri de veci alăturate sunt amenajate foarte frumos, având în dreptul mormântului Eroului Alexandru Stârcea un baldachin de o reală valoare artistică atât în ceea ce priveşte sculptura în marmură cât şi pictura. Cele două locuri de veci, vegheate de baldachinul amintit poartă pecetea unei alte inscripții, pictate în partea superioară a baldachinului, care notează: ”ÎNTOARCE-TE, SUFLETE LA ODIHNA TA, CĂ DOMNUL BINE A FĂCUT ȚIE” (Ps. 114, 7). Baldachinul acoperă și încadrează foarte frumos mormântul Eroului Alexandru Stârcea. Doamna Elena Eraclide, Ctitorița bisericii a fost mătușa acestuia. Piatra funerară a ctitoriței are gravată inscripția: ”ACI ODIHNEȘTE ROABA LUI DUMNEZEU / ELENA ERACLIDE / NĂSCUTĂ STÂRCEA / 1836 – 1922”.
Din sursele descoperite reiese că Eroul Căpitan Aviator, Judecător Alexandru Stârcea a fost fiu al binecredincioasei doamne Alice Stârcea, iar tatăl său a avut funcția de Președinte al Înaltei Curți și era căsătorit cu o scriitoare de mare talent ce se trăgea dintr-o ilustră familie cu ascedenți care participaseră la făurirea României Mari și la modernizarea țării noastre ce se bucura în perioada interbelică de aprecieri unanime pe plan european. Eroul Alexandru Stârcea era de profesie judecător, dar a absolvit și Școala de Ofițeri Aviatori, obținând gradul de locotenent aviator. Deși fusese mobilizat pe loc datorită funcției sale de magistrat, acesta și-a folosit toate relațiile pentru a pleca pe front, fiind încorporat în Flotila 3 Informație din Escadrila 113, efectuând misiuni de recunoaștere în liniile inamice, peste Nistrui. La data de 3 sepembrie 1942, a primit misiunea de a zbura în recunoaștere pe un avion "IAR 38" în sudul Kubanului. În urma unei lupte aeriene din apropierea localității Slavinskaia, avionul lui a luat foc și s-a prăbușit în flăcări, iar locotenentul – pe atunci – Alexandru Stârcea și adjutantul Ion Tomag și-au pierdut viața, mitraliorul de la bord murind și el peste doar două zile. Cei doi aviatori morți pe loc au fost înmormântați în locul în care s-a prăbușit avionul. La ordinul generalului aviator Ionescu-Râmnic, doi ofițeri aviatori, Slt. Ionică Voiculescu și Florian Buchiu au fost trimiși pentru a localiza mormântul celor doi eroi și a aduce corpurile lor și ale mitraliorului, pentru a fi înmormântate cu onoruri în Cimitirul Eroilor Militari din Rostov. Corpurile carbonizate ale celor doi eroi au fost aduse în orașul Rostov, unde erau așteptate de președintele Înaltei Curți, care era tatăl lui Alexandru Stârcea. Acesta a efectuat identificarea trupului unicului său fiu după o lucrare din aur pe partea stângă a danturii. Celelate două trupuri au fost puse în sicrie din tablă de zinc, ale căror capace au fost sudate și au fost depuse în bisericuța din Rostov. Sicriul lui Alexandru Stârcea a fost pus într-un avion de transport greu "YU 52" care a luat drumul spre România, urmând să fie înmormântat la conacul familiei Stârcea din satul Stârceaii (Bucovina de nord). Trupul eroului a fost înhumat în interiorul unui vechi schit, despre care se spune că ar fi fost al lui Daniil Sihastru, lângă altar. În noiembrie 1942, după începerea ofensivei Armatei Roșii și începerea retragerii trupelor germane și române din acea zonă, părinții lui Alexandru Stârcea au deshumat sicriul fiului lor și l-au adus în România, unde l-au înmormântat definitiv în incinta Bisericii noastre, "Sf. Visarion" Nou din București, aceasta fiind ctitoria mătușei Eroului Alexandru Stârcea. Motivul deshumării a fost teama de profanare a mormântului și dorința de a nu-l abandona pe teritoriul care urma să fie ocupat de sovietici. După aceasta, în anul 1943. binecredincioasa Doamnă Alice Stârcea a ridicat o clopontiță – turn, în cimitirul satului Rudești, comuna Ghermănești, județul Suceava, mărturie fiind placa de marmură de pe zidul acesteia, care notează: "+ CLOPOTNIȚĂ RIDICATĂ ÎN 1943 DE DNA. ALICE STÂRCEA ÎN MEMORIA FIULUI SĂU LOCOT. AV. SANDU STÎRCEA". După această ctitorie, Eroul Alexandru Stârcea a fost ridicat post-mortem la rangul de Cavaler al Ordinului "Virtutea Aeronautică cu Spade” și a fost promovat la rangul de Căpitaniii.
Pictura bisericii a fost restaurată în anul 1968 când în pridvor s-a adăugat icoana Sf. Visarion și icoana Sf. Calinic de la Cernica, lucrare executată de pictorul Arhim. Sofian Boghiu.
Între anii 2006 – 2007 au fost executate ample lucrări de reparații capitale la întregul sfânt lăcaş atât la interior cât şi la exterior.
