Viaţa Sfântului Ierarh Visarion Arhiepiscopul Larissei Făcătorul de Minuni
Sfântul Părinte Visarion s-a născut în anul 1490, în satul Megali-Porta de la poalele munţilor Pindului, nu departe de oraşul Tricala. A fost copil de oameni din popor, cu greutăţi, nevoi şi lipsuri din destul căci pământul pietros al acestor ţinuturi muntoase le dăruia cu zgârcenie, după multă trudă şi muncă pâinea cea de toate zilele. Sfântul Visarion a moştenit însă o mare bogăţie sufletească de la părinţii lui, care erau oameni binecredincioşi, cinstiţi şi iubitori de rugăciune. Şi cu sufletele lor curate şi împodobite cu virtuţi creştine, au insuflat fiului lor râvnă dumnezeiască şi credinţă puternică şi astfel, Sfântul Visarion, din fragedă copilărie, a început să-şi înalţe sufletul, prin rugăciune, către Măreţia lui Dumnezeu. Şi precum cerbii din munte doresc apă proaspătă şi aleargă după izvoare curate, aşa şi Sfântul Părinte Visarion a fost însetat şi alerga prin rugăciune şi cântare să înalţe imne de slavă Părintelui Ceresc. Deci, dorind să se facă moştenitor prin credinţă al Împărăţiei Cereşti şi să capete o îndelungă răbdare în viaţa aceasta trecătoare s-a hotărât să intre în viaţa călugărească. Îmbrăţişând de tânăr această viaţă, având doar 16 ani la intrarea în monahism, s-a arătat cu multă râvnă împlinitor al sfaturilor celor bune pe care le dă Sfântul Apostol Pavel să slujească cu dragoste şi să se cinstească unul pe altul, făcând voia Domnului. Pentru râvna şi ostenelile sale, călugărul Visarion s-a învrednicit de mari daruri. Dumnezeu l-a binecuvântat cu dregătoria duhovnicească a slujirii îngereşti şi a fost hirotonit diacon. Crescând cu vârsta, Dumnezeu l-a învrednicit şi cu preoţia şi episcopia la anul 1517, pe seama Episcopiei Dometicului şi Elasonului, ajungând apoi în anul 1527 mitropolit, fiind hirotonit de către Arhiepiscopul Marcu al Tricalelor, devenind astfel Sfântul Visarion episcop al Elasonului şi Domenicului. Poate că ne-am aştepta ca de acum să îl vedem pe vrednicul episcop Visarion statornicindu-se fericit în eparhia sa, cum ar fi trebuit, dar nu a fost aşa. Astfel, s-a împlinit şi cu dânsul Cuvântul Mântuitorului Hristos către sfinţii ucenici şi apostoli: „În lume necazuri veţi avea, dar îndrăzniţi; Eu am biruit lumea” (In 16, 33), sau cum spunea Domnul altădată ucenicilor: „Când vă urmăresc pe voi în cetatea aceasta, fugiţi în cealaltă; adevărat grăiesc vouă: nu veţi sfârşi cetăţile lui Israel, până ce va veni Fiul Omului. (Mt. 10, 23)”, iar Sfântul Apostol Pavel spune: „prin multe suferinţe trebuie să intrăm în împărăţia lui Dumnezeu (Fa. 14, 22)”.
Răutatea omenească a unora l-a împiedicat pe noul păstor să-şi împlinească duhovniceasca dregătorie, iar el, întorcându-se în Tricala, adică la Arhiepiscopul Marcu care îl iubea, l-a ajutat pe acesta în activitatea duhovnicească pe care o avea. Apoi, murind Mitropolitul Marcu, a fost ales Sfântul Visarion ca Mitropolit al Larissei.
Viaţa acestui mare ierarh a fost împodobită îm chip deosebit cu bunătatea inimii. Sfântul Visarion s-a învrednicit a fi un erou al binefacerii şi al milosteniei. A avut mereu în minte cuvintele Domnului care zice: „Veniţi binecuvântaţii Tatălui Meu, de moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii. Căci flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi M-aţi primit; gol am fost şi M-aţi îmbrăcat; bolnav am fost şi M-aţi cercetat; în temniţă am fost şi aţi venit la Mine... Adevărat zic vouă, întrucât aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut” (Mt. 25, 34 - 40). Şi aşa a cinstit marele ierarh pe Stăpânul Hristos Dumnezeu, făcând tot felul de fapte bune.
Sfântul Visarion ştia că milostenia este cheia Cerului şi vasul darului, arvuna mântuirii, temelia speranţelor, mijlocul iertării păcatelor, cum zice Sfântul Ciprian Episcopul Cartaginei, care a trăit cu mult înainte de Sfântul Visarion, iar Sfântul Ioan Gură de Aur o numeşte „Regina virtuţilor”. Sfântul Mitropolit Visarion era convins că milostenia are aripi mari care traversează văzduhul, spintecă cerul şi duce rugăciunile noastre până înaintea Tronului lui Dumnezeu. Pentru aceasta şi-a înfrumuseţat viaţa cu această frumoasă faptă. Inima lui bună s-a plecat cu duioşie şi dragoste de Părinte asupra sărăciei şi nevoilor oamenilor, dăruindu-le totul. Ierarhul cunoştea viaţa trudnică a mulţimilor încă din copilărie, din satul natal. A făcut deci un pod peste un râu din acel ţinut, ce cobora din Pind în Etolia, numit Levcopotomos (râul Alb) şi apoi a zidit o mânăstire Dusikou în apropierea satului său natal, având ajutorul fratelui său Ignatie Episcopul, mânăstire ce păstrează şi astăzi rânduiala sfântului Visarion. A săvârşit atâtea lucrări de folos obştesc şi a răscumpărat din economiile sale mulţi creştini care au fost robiţi de turci sau de alte neamuri, căci în vremea păstoririi sale, Grecia gemea neputincioasă sub jugul turcesc şi niciodată Turcia nu a fost mai puternică decît în acei ani, la 1522. Ea stăpânea toate ţările din Peninsula Balcanică şi înainta biruitoare în inima Europei.
Sfântul Visarion s-a mutat la Domnul la 13 septembrie 1541, fiind în vârstă de aproape 51 ani. Conform tradiţiei, Sfintele Sale Moaşte au fost furate de un turc şi vândute în Apus; se păstrează însă Cinstitul lui Cap în mânăstirea făcută de el, unde izvorăşte bună mireasmă şi face mari minuni. Totodată, în mânăstirea ctitorită de el se păstrează şi veşminte purtate de acesta, precum şi toiagul său arhieresc.
În cărţile bisericii noastre scrie că în viaţă fiind încă, Sfântul Visarion a vizitat ţara noastră, oraşul Bucureşti şi alte oraşe, probabil pentru strângerea de ajutoare pe care le ducea la fraţii cei lipsiţi şi necăjiţi din ţara şi din mânăstirea sa, greu asuprite de turci.
Vechea biserică Sf. Visarion şi o stradă din oraşul Bucureşti încă îi păstrează numele şi astăzi. Biserica Schitul Măgureanu poartă hramurile Sfinţilor Visarion şi Pantelimon, tămăduitori de boala ciumei. Paraclisul Mânăstirii Antim poartă și el hramul Sfântului Ierarh Visarion. Mulţimea icoanelor cu chipul Sfântului Visarion din bisericile Bucureştiului, precum şi din alte biserici de prin satele eparhiei Bucureştiului dau mărturie asupra puterii sale vindecătoare.
Sfintele Sale Moaşte au fost aduse întâia oară în ţara noastră de către Nicolae Vodă Mavrocordat la 14 septembrie 1730. Cu acest prilej Voievodul a dat Mânăstirii un dar de 150 de taleri cu îndatorirea ca părinţii cuvioși, slujitori acolo, să aducă sfintele moaşte ori de câte ori va fi ciumă în ţară.
În luna noiembrie a anului 1738, sub domnitorul Constantin Vodă Mavrocordat, au fost aduse iarăși Sfintele sale Moaște în București, pentru izbăvirea de ciumă. Documentele acelor vremuri menționează și efectul aducerii Sfintelor sale Moaște: "... urmează câțiva ani de linisce: nu mai e ciumă și nu mai sunt lăcuste, căci în 1738 lăcustele fuseseră atât de multe încât mistuiseră tot ce era verde 'n țeră. Lumea le rânia cu lopețile. Un vânt puternic, adus, credeau preoții și lumea totă, de moștele Sfântului Visarion, le ridicase de pre lanurile României și le aruncase în Dunăre.
În anul 1792, Sfîntul Cap al Sfântului Visarion a fost adus iarăşi în ţara noastră și depus la mânăstirea Cotroceni1, pentru că apăruse iarăşi boala ciumei, omorând 90 000 bucureșteni. Astfel, Domnitorul Alexandru Moruzi porunceşte ca moaştele Sfântului Visarion, ce se bucurau de prestigiul că vindecă „boalele molipsitoare”, să fie purtate prin zonele infestate. Pentru aceasta scrie o scrisoare Mitropolitului cerîndu-i: „Să chemi, Prea Sfinţia Ta, pre cuvioşii părinţi purtătorii capului Sfântului Visarion, făcătorul de minuni şi isbăvitorul de acestă năprasnică boală, să le dai Sfinţia Ta cuviincioasele povăţuiri de a merge cu capul Sfântului la judeţele Vlascei, al Oltului şi al Teleormanului, spre a face o sfeştanie, atât prin satele cele sănătoase, să se boteze creştinii, să primească sfânta aghiasmă prin satele lor, cât şi împrejurul satelor molipsite, asemenea să facă o sfeştanie şi prin oamenii cei orânduiţi de paza şi strejuirea bolnavilor şi a molipsiţilor sănătoşi, să li se trimită aghiasmă, ca să se ude pe dânşii şi casele lor, cetindu-le molifte de rugăciune, că doar va face Dumnezeu milă prin ajutorul Sfântului, să se cureţe şi de la aceste locuri cu totul smerduială”2. Şi au fost purtate Sfintele Moaşte de cuvioşii părinţi în judeţele Vlaşca şi Olt, Teleorman, Dâmboviţa şi Ilfov, făcându-se slujbe şi sfeştanii, iar creştinii îl primeau cu evlavie, rugăciuni fierbinţi şi aşa multe minuni s-au făcut în multe rânduri, căci boala ciumei a fost izgonită şi creştinii izbăviţi. Acest eveniment istoric de mare importanță duhovnicească a fost confirmat și de marele istoric Nicolae Iorga, care spune: “pentru îmblânzirea mâniei lui Dumnezeu se aduse capul Sfântului Visarion apărătorul, căruia i s-a ridicat o nouă Biserică, de o bună arhitectură tradiţională, pe care enoriaşii o numesc şi azi : Visarion...”3
În anul 1796 Sfintele Sale Moaşte încă se aflau în ţara noastră. Aşa reiese din hrisoavele vechi ale Arhivei de Stat, căci au fost duse Sfintele Sale Moaşte şi în judeţul Dâmboviţa, la Târgovişte, pentru curăţirea de boli şi sătătatea poporului. Pe toate drumurile, binecredincioşii creştini l-au primit cu lumânări aprinse, îngenunchiaţi în marginea drumurilor şi în sunetul clopotelor. Multe din bisericile satelor noastre s-au învrednicit a avea măcar câteva ceasuri Sfintele Sale Moaşte în Sfântul Altar. Anii au trecut cu greutăţile lor de tot felul, cu încercări cumplite, cu lacrimi şi moarte, dar creştinii şi-au îndreptat mereu rugăciunile către racla cu Sfintele Moaşte ale Sfântului Visarion.
Zi de zi credincioşii şi-au adâncit iubirea şi cinstirea Sfântului, mulţi copii din Muntenia şi Moldova, Transilvania şi Oltenia au fost puşi sub ocrotirea Sfântului Visarion, primind în scăldătoarea Botezului numele de Visarion.
Biserica face pomenirea Sfântului Visarion Arhiepiscopul Larissei, Făcătorul de Minuni la data de 15 septembrie.
